În urmă concertului caritabil susţinut de LOREDANA şi banda Aguridă la New York, pe data de 13 mai, organizat de MARA Society în beneficiul Asociaţiei Curtea Veche, se vor dona 10.000 de cărţi elevilor din satele româneşti.

‹‹ Cauza pentru care a fost organizat acest eveniment şi atmosfera creată de Loredana a unit în jurul nostru, la New York, românii din diasporă care cu generozitate şi bucurie au făcut un gest faţă de şcoala românească donând pentru copiii de la sate. Cei plecaţi nu ar fi reuşit fără educaţia primită în ţară să facă o carieră peste ocean. Donaţia este un fel de a mulţumi foştilor lor dascăli şi profesori din România şi de a acorda o şansă la educaţie unor copii defavorizaţi. ›› declara Iren Arsene Mate, preşedinte Asociaţia Curtea Veche.

Evenimentul de strângere de fonduri a fost organizat de MARA Society cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York şi a avut loc în data de 13 mai la Webster Hall – The Marlin Room, una dintre cele mai exclusiviste săli de spectacole din cel mai populat oraş al Statelor Unite. Participarea numeroasă a spectatorilor a făcut ca o parte dintre cei care voiau să o vadă pe Loredana în concert să stea mai bine de o oră la coadă pentru a intra, unii dintre ei cumpărându-şi bilet în ultimul moment, iar momentul muzical a depăşit cele 80 de minute stabilite iniţial până la peste două ore ca urmare a bis-urilor repetate. Îndrăgita artista a oferit publicului din New York toate marile ei hit-uri, alături de coveruri ale unor piese recunoscute precum “New York, New York” şi “Over The Rainbow”, piesă ce aparţine lui Judy Garland şi pe care o va interpreta curând într-un musical lansat la Bucureşti.

Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional din România, rata abandonului şcolar, accesul scăzut la cărţi potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture acestui proiect:

‹‹ Mama a fost învăţătoare şi, în casa noastră, cartea şi şcoala au fost mereu preţuite. Tatăl meu este un prolific scriitor de cărţi pentru copii şi aveam mereu în preajma noastră volume. Şi când a apărut Elena, fiica mea, am continuat să-i transmitem dragostea pentru lectură şi i-am citit poveşti, ani la rând, înainte de culcare. Cred în puterea cărţilor şi, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe volume la copiii cărora li se poate schimba radical viaţa după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă şi vă invit să va alăturaţi şi voi acestei cauze! “Imaginarium”, spectacolul meu, este despre a-ţi imagina cele mai nebuneşti vise şi a găsi căi pentru a le îndeplini. ››

Organizatorul principal al acestui eveniment unic la New York – MARA Society – este o organizaţie nonprofit înfiinţată în anul 2010 de către patru prietene de origine română, în scopul promovării culturii române şi a susţinerii diferitelor organizaţii caritabile cu impact real în îmbunătăţirea societăţii. Prin organizarea de evenimente culturale în cadrul cărora evoluează artişti de prestigiu (pianişti, violonişti, regizori, balerini etc.) Aceasta colectează fonduri care sunt apoi distribuite direct organizaţiilor caritabile din România. De-a lungul timpului MARA Society a sponsorizat copiii defavorizaţi să meargă la grădiniţă şi la şcoală (în colaborare cu OvidiuRom), a ajutat la construirea unui spital de îngrijire paleativă pentru bolnavii de boli incurabile (în colaborarea cu HOSPICE Casa Speranţei), a acordat o bursă pentru formarea liderilor în domeniul cinematografiei şi a colectat fonduri pentru susţinerea Baletului Naţional Român. În prezent MARA Society a sprijinit Asociaţia Curtea Veche prin organizarea în premieră la New York a acestui concert caritabil susţinut de cea mai îndrăgită ambasadoare a muzicii româneşti: LOREDANA.

Campania de strângere de fonduri continuă pentru toţi cei interesaţi să contribuie online cu donaţii pe site-ul www.marasociety.com. Pentru a vizualiza fotografii de la eveniment click aici.

13254096_711630202313189_2408892856386931146_n

IMG_2761

IMG_3765