Confucius spunea că „Nu poți deschide o carte și să nu înveți ceva” și într-adevăr tindem să îi susținem punctul de vedere, deoarece unul dintre cele mai importante roluri pe care îl poate juca lectura în viața noastră este în dezvoltarea procesului de învățare. Trebuie să subliniem faptul că învățarea nu se limitează numai la mersul la școală și memorarea unor teorii, ci are mai multe fațete: învățăm să mergem, să vorbim, să stabilim relații, să găsim soluții la probleme.

   Așadar, observăm cu ușurință că acest proces este unul continuu și activ. Mai mult, toate simțurile noastre stau la baza procesului de învățare, însă două dintre acestea, văzul și auzul, sunt folosite într-un procent mult mai mare decât celelalte: văzul este utilizat aproximativ în proporție de 75%, iar auzul – 13%. Iar astfel se stabilește și legătura  între procesul de învățare și cărți, căci cititul utilizează în principal aceste două simțuri. Odată ce învățăm să citim, punem în funcțiune două mari mecanisme: vocabularul și abilitatea de înțelegere, iar acestea pun la rândul lor în mișcare învățarea. De pildă, prin citit descoperim cuvinte noi, le căutăm sensul și astfel orizontul nostru de cunoaștere se lărgește.

   În aceeași măsură, procesul de învățare presupune schimbarea comportamentului prin interiorizarea unor serii de experiențe, cărțile fiind o sursă nelimitată de astfel de exemple. De pildă, fie că ne identificăm cu eroul poveștii sau judecăm acțiunile personajului negativ, cărțile ne oferă întotdeauna ocazia de a cunoaște și analiza decizii și de a le trece prin filtrul propriei conștiințe. De asemenea, Louise Rosenblatt, care a studiat îndelung efectele predării literaturii și importanța cititului în dezvoltarea indivizilor, sublinia că ne cunoaștem și ne înțelegem pe sine și cu ajutorul personajelor din povești, cu care ne putem identifica sau nu. Apoi, Kathy Short, profesor la Universitatea din Arizona, a coordonat un studiu ale cărui rezultate demonstrează că poveștile le oferă copiilor exemple despre cum pot stabili relații sociale și îi ajută să dobândească și o perspectivă critică asupra acestora. Mai mult, cărțile contribuie și la exersarea empatiei, care este esențială în stabilirea relațiilor interpersonale.

   Prin urmare, cartea nu este numai o lume în care cel mic se refugiază, ci devine în mod involuntar partener în procesul de învățare. Cu cât cel mic parcurge mai multe cărți și mai multe aventuri, cu atât deprinde anumite abilități cognitive, sociale sau emoționale. Nu trebuie nici să uităm de faptul că, odată cu înaintarea în vârstă este util ca gradul de complexitate al lecturii să crească treptat, în așa fel încât procesul de învățare să nu stagneze.

   În concluzie, prin cărți descoperim nu numai simple date sau informații, ci învățăm să gestionăm diverse relații și să găsim soluții la probleme, să ne cunoaștem și să ne înțelegem pe noi și pe cei din jur. Așadar, aventura învățării este nelimitată și cu fiecare pagină ne îmbogățim mai mult realitatea proprie. Prin urmare, spor la citit!

Autor: Gabriela Ursu