Menu
ameropa

Ameropa – donație de carte în comuna Ciocârlia, județul Constanța

Marţi, 31 mai, echipa noastră alături de LOREDANA, cu sprijinul Azomureş şi Ameropa, au oferit volumele “Cărţile copilăriei” elevilor din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din localitate, cu începere de la ora 11:30, şi a avut drept scop promovarea lecturii în rândul copiilor din mediul rural.

Alături de cunoscuta artista care le-a povestit celor mici despre cum a reuşit să îşi construiască o carieră de succes, au participat Iren Arsene (Preşedinte, Asociaţia Curtea Veche), Ovidiu Maior (PR Manager, Azomureş) şi Sorin Belu (Input manager, Ameropa).

‹‹ Am oferit până acum câteva mii de cărţi copiilor din mediul rural, iar reacţiile micuţilor de la întâlnirile organizate în diferite localităţi ne-au determinat să mergem mai departe. Cu fiecare pas pe care îl facem în derularea proiectului “Cărţile copilăriei” simţim că le-am dat o şansă în plus copiilor. Este foarte important să se înţeleagă că ei pot fructifica această şansă numai cu sprijinul profesorilor şi a părinţilor. ›› declara domnul Mihai Aniţei (director general, Azomureş).

Transportul cărţilor a fost asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa a ajuns la destinaţie cu un vehicul Dacia Logan MCV pus la dispoziţie de către constructorul auto. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional din România, rata abandonului şcolar, accesul scăzut la cărţi potrivite vârstei pentru copiii din mediul rural, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum şi dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care LOREDANA a decis să se alăture Asociaţiei Curtea Veche şi programului naţional de lectură “Cărţile copilăriei”:

‹‹ Eu am început să citesc la 6 ani, imediat cum am învăţat abecedarul. Mama mea mi-a fost învăţătoare şi prima carte pe care am citit-o a fost “Singur pe lume” de Hector Malot. A fost atât de intensă experienţa despre acel copil orfan şi despre acea poveste că nu am lăsat cartea din mâna până n-am terminat-o – cu lacrimi în ochi, bineînţeles – iar curiozitatea şi dorinţa mea de a afla alte istorii şi cumva de a încerca să aflu nişte răspunsuri la întrebările mele m-au făcut să caut alte şi alte poveşti. Mi-ar fi plăcut să am atât de mult timp şi acum să citesc, dar – chiar şi aşa – nu există zi să nu deschid o carte. Cred în puterea cărţilor şi, dacă prin munca mea pot ajuta să ajungă cât mai multe cărţi la copiii cărora li se poate schimba radical viaţa după o lectură importantă, am să fiu mereu cu tot sufletul prezentă şi vă invit să vă alăturaţi şi voi acestei cauze! ›› declară LOREDANA.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici.

13335632_718068381669371_6360838462586281541_n

Slide 1

  logo-azomures

Share this Post!

About the Author : ACV


0 Comment

Related post

  SUS