Pe 31 ianuarie și 1 februarie am avut parte de două zile pline cu ateliere NARATIV. Copiii din localitățile Apahida și Cluj au participat la Storytelling „Alice în Țara Minunilor” cu Andreea Lupescu și Arhitectură „Cocoșatul de la Notre-Dame” cu Delia Popa din partea ArtCrowd – Artiști în educație.

A fost alături de noi Isabela Buhai – Delivery Unit Manager Endava Cluj și ne-au ajutat voluntarii Maria Chirila, Mara Mureșan, Darian Onaciu – cărora le mulțumim pentru implicare și dedicare.

27658035_1056156357860570_962130413362730375_n

Valentina Roman, directorul Asociației Curtea Veche, le-a povestit copiilor despre cât de distractivă poate fi lectura și le-a făcut o demonstrație. Elevii au închis ochii și și-au imaginat cum arată creatura cu care s-a luptat Hercule. Ce a ieșit a fost peste așteptările noastre: 7 capete de dragon, aripi uriașe, picioare de broască și tot felul de elemente care mai de care mai surprinzătoare.

În prima zi, am avut parte de scenarii memorabile la Apahida: personaje inventate, întrebări inteligente, praf magic, dorințe împlinite și ploaie cu sarmale în Țara Minunilor – unde copiii au făcut exerciții de actorie, mimă, au modificat firul narativ, au desenat, iar la final au compus un cântec alături de Andreea Lupescu.

La Arhitectură, Delia și elevii au vorbit și despre inovațiile din perioada gotică: rozeta și arcul frânt. De la atelier adunate: Toate acestea par vechi acum, dar atunci erau moderne pentru ei!

Pornind de la Cocoșatul de la Notre Dame, copiii au comparat imagini, au aflat mai multe despre arhitectură și fiecare și-a construit propria catedrală. Una din fetițe a folosit note muzicale, pe rozetă a făcut harta pământului, apoi a adăugat niște simboluri matematice.

27654448_1056155841193955_6644563080588798917_n

Pe 1 Februarie, chiar de  Ziua Internațională a Cititului Împreună, am avut parte de lecturi distractive alături de copiii din Cluj. Exercițiile au fost adaptate pentru clasa pregătitoare, așa se face că la Storytelling am ajuns la carnaval cu Alice căreia i-am construit cel mai original costum cu păr cameleonic și rochie cu trenă, am intrat în Țara Minunilor și am format o ușă umană, am colorat, am inventat personaje și am compus coloana sonoră.

Am ajuns apoi la sediul Endava unde am ocupat sălile de ședință și le-am transformat în…spații de joacă.

În timp ce la atelierul de storytelling, cei mici țopăiau de zor prin clasă imitându-l pe Iepurașul din „Alice în Țara Minunilor”, la atelierul de arhitectură, școlarii mai mari au pregătit atent machetele Catedralei de la Notre Dame. Delia a fost impresionată de întrebările și ideile elevilor. Fiecare a povestit ce clădiri interesante a văzut în călătorii, apoi au analizat proporțiile raportate la înălțimea omului.

Endava este una dintre cele mai mari companii de IT și au un motto orientat către oameni – We focus on helping people succeed. The people who work for us, the people who engage with us, and the people who use the systems and applications we design, build, and operate. De aceea, s-au gândit să se implice în educația celor mici, iar primul pas este promovarea lecturii, căci fără citit nu se poate dezvolta nicio carieră. Am fost plăcut surprinși să aflăm că Endava investește și în evenimente pentru copiii angajaților și se preocupă de evoluția lor.

Maria Chirila, Mara Mureșan, Darian Onaciu – voluntarii noștri au fost alături de noi în fiecare moment, au strâns perle, ne-au ajutat cu materialele, astfel încât totul să se desfășoare conform planului.

Totul a ieșit de poveste și sperăm să ne întoarcem în curând. Implicarea și feedback-ul tuturor celor care au fost alături de noi în aceste zile ne arată că este timpul ca Festivalul NARATIV să vină la Cluj.

27545487_1056156137860592_4060189950788572257_n

Câteva perle de la ateliere adunate:

Eu mi-aș face o casă în Țara Minunilor pentru că acolo au foarte multe uși.

În loc să picure cu picături de ploaie, să fie ploaia magică – să plouă cu brioșe.

De ce copacii nu sunt din vată de zahăr și iarba din fundițe colorate? Ar fi mai vesel totul așa.

Mi-a plăcut când am schimbat povestea și am adăugat ce personaje am vrut eu.

Dacă ar apărea un vrăjitor care ar îndeplini orice dorință, aș vrea să plouă cu SARMALE!

Mai multe poze aici.

Sponsor:

ENDAVA