V-am mai spus ca Iasul a devenit judetul micilor cititori ai ”Cartilor Copilariei”? Printre numerosii tineri cititori care s-au imprietenit cu lectura si literatura se numara si elevii Scolii Gimnaziale Grozesti care au descoperit, in cadrul clubului de lectura, marii clasici ai literaturii universale.

Clubul a fost infiintat in cadrul primei intalniri care a avut loc pe data de 19 martie 2014, moment in care copiii si adultii care fac parte din colectivul scolii Grozesti s-au organizat foarte bine si au stabilit programul si tematica atelierelor de lectura. S-au prezentat obiectivele clubului, s-au format grupele de cititori si, nu in ultimul rand, toata lumea a dat dovada de creativitate, entuziasm si energie in decorarea unui spatiu unic, placut care sa fie destinat atelierelor de lectura.

Si apoi toata lumea s-a pregatit pentru calatoria prin universurile descrise de marii clasici ai literaturii universale, avand propria imaginatie drept ghid. In cadrul primului atelier de pe data de 25 aprilie 2014 elevii din Grozesti s-au plimbat prin Taramul de Nicaieri alaturi de Peter Pan. Copiii au citit si apoi au discutat pe baza temei ”Cum contribuie imaginatia la lectura”. Atelierul a inclus si elemente de noutate, introducand notiunea de poveste in imagini si subliniind importanta si frumusetea faptului ca, prin intermediul imaginatiei, cartea devine un film sau un desen animat care ruleaza in mintea cititorului, care este regizor. Tinerii participanti si-au imaginat propriul film, construind Taramul de Nicaieri cu mintea.

Si acesta a fost doar un prin pas din lunga calatorie a copiilor prin numeroasele taramuri descrise in literatura, calatorie menita sa le arate cat de placuta si utila este lectura.

grozesti 1

grozesti 2