Menu

Donație de peste 2000 de cărți în Timișoara, cu sprijinul magazinelor Real

La finalul săptămânii trecute, am ajuns în Timișoara, pentru a face o donație de carte atât pentru copiii de liceu, cât și pentru copiii din învățământul primar și gimnazial, acțiune care aduce laolaltă cele două programe naționale de lectură ale Asociației, “Cărțile Copilăriei” și “Cărți-cheie pentru liceeni”. Astfel, am reușit să donăm peste 2000 de cărți […]

mai mult…

Atelierele NARATIV au ajuns în localitatea Santău, județul Satu Mare

Asociația Curtea Veche și Azomureș susțin în continuare programul național de lectură “Cărțile Copilăriei” în comunități agricole, început în 2014, cu o serie de ateliere NARATIV dedicate elevilor Școlii Gimnaziale din localitatea Santău, județul Satu Mare. Am ajuns aici cu patru dintre cei mai iubiți pedagogi de către copiii cărora le-am oferit cărți în ultimii […]

mai mult…

PESTE 1200 DE CĂRȚI DONATE ÎN CELE TREI LICEE DIN SIGHIȘOARA, ALĂTURI DE MAGAZINELE REAL

  Continuăm campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărți Cheie pentru liceeni” în Sighișoara. Lansarea programului a avut loc la finalul lunii martie, în cadrul liceului Dimitrie Bolintineanu, din București, unde au fost donate primele 1000 de cărți. Asociația Curtea Veche a donat peste 1200 de cărți celor trei licee din Sighișoara. […]

mai mult…

Miruna Meiroșu a început o campanie de strângere de fonduri pentru cărți destinate copiilor din satele brăilene

  Asociația Curtea Veche are ca activitate primară susținerea cititului în rândul copiilor, mai ales a acelora din medii defavorizate. În acest scop, organizăm de peste 5 ani workshop-uri cu pedagogi specializați, realizăm donații de carte în toată țara și susținem festivalul Narativ, în fiecare an. Pentru a completa acest demers, Miruna Meiroșu, vicepreședinte și […]

mai mult…

Donație de carte pentru 1000 de liceeni din București

  Prima donație de carte din programul „Cărți Cheie pentru liceeni” a avut loc astăzi, 29 martie 2019, la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintinenu” din București unde am oferit elevilor 1000 de cărți potrivite vârstei. Alături de noi au fost câțiva dintre cei mai îndrăgiți autori Curtea Veche Publishing: Ana Maria Brânză, Andreea Raicu, Răzvan Exarhu […]

mai mult…

Revedere cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, județul Prahova

  Ieri, după doi ani de la prima întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, ne-am întors în școală pentru a îi bucura pe elevi cu o serie de Ateliere NARATIV menite să îi apropie și mai mult de obiceiul lecturii. Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Azomureș și Redoxim România, […]

mai mult…

Cum să stârnești interesul copiilor mici și bebelușilor pentru cărți

  Educația copiilor începe de la cele mai fragede vârste și se desfășoară pe parcursul întregii vieți, părinții având un rol deosebit de important, deoarece aceștia trebuie să îi asculte, să îi aprecieze, să îi încurajeze și să îi învețe pe copii importanța relațiilor interumane și respectarea normelor sociale. Primul și cel mai bun mod […]

mai mult…

Anul Cărții în România

„Lectura joacă un rol important în viaţa copiilor, un rol mai mare decât în viaţa celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne prezentă în amintire aproape toată viaţa şi influenţează dezvoltarea ulterioară a copiilor. Din cărţile pe care le citesc, copiii îşi formează o anumită concepţie asupra lumii, cărţile formează la ei anumite norme de […]

mai mult…

CARTEA „EN GARDE!” DE ANA-MARIA BRÂNZĂ A AJUNS LA DIOSIG, JUDEȚUL BIHOR

In data de 25 februarie am revenit după 3 ani în localitatea Diosig, județul Bihor. De această dată, alături de noi a fost Ana-Maria Brânză, dornică să se cunoască elevii și să le răspundă la toate întrebările. Ziua ne-a fost presărată cu zâmbete și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți în rândurile care […]

mai mult…

Club de lectură „Cărțile copilăriei” la Opera Comică pentru Copii

  În România sunt foarte mulți copii care nu au acces la cărți și sunt copii care au acasă bibliotecile potrivite și totuși nu își găsesc motivația de a citi. Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau deloc. […]

mai mult…
  SUS