Dincolo de campaniile de promovare duse pentru atragerea de clienţi, dincolo de cursa pentru cele mai bune produse sau cele mai mici preţuri, marii retaileri din România sunt tot mai implicaţi în campanii de responsabilizare socială.

Aportul Carrefour în clădirea unui business sustenabil se traduce prin eforturi susţinute pentru asigurarea unei vieţi mai bune pentru toate persoanele implicate în activitatea sa, pornind de la consumatori, angajaţi, furnizori sau investitori şi până la comunităţile în cadrul cărora reţeaua de magazine este prezentă.

În lupta împotriva fenomenului de excludere socială, Carrefour se implică activ în susţinerea financiară şi logistică a programelor sociale pe teme de solidaritate alimentară, grija pentru mediu, educaţie şi integrare profesională.
Având sloganul „Pentru o viaţă mai bună”, Carrefour aduce în prim plan sportul, implicându-se activ în numeroase proiecte dedicate îmbunătăţirii calităţii vieţii. Astfel, Carrefour România a sprijinit turul ciclist caritabil „Cărţile copilăriei pe bicicletă”, adresându-se tuturor celor care iubesc mişcarea în aer liber.

„Turul ciclist iniţiat de Asociaţia Curtea Veche este un proiect pe care îl susţinem cu drag pentru că atrage atenţia asupra faptului că fiecare dintre noi avem puterea de a schimba lucrurile în bine în comunităţile de care aparţinem. Pe lângă această parte de conştientizare, campania încurajează sportul, un element cheie pentru o viaţă sănătoasă.” a declarat Teodora Juravle, Manager Marketing Carrefour România.

Carrefour, lider pe piaţa de retail, a introdus pentru prima dată conceptul de hipermarket în România în anul 2001. Carrefour numără în prezent 173 de magazine: 92 de supermarketuri “Market”, 27 de hipermarketuri “Carrefour”, 44 magazine de proximitate “Express”, 9 magazine de proximitate “Contact” şi un website de comerţ online: www.carrefour-online.ro.

carrefour