Ne-am reîntors în județul Suceava, după mai bine de un an, alături de EGGER România, pentru o nouă donație de Cărți ale Copilăriei. Pe parcursul a două zile, 15 și 16 aprilie 2019, elevii din 14 școli au primit peste 2478 cărți, iar profesorii au fost încurajați să susțină demersul nostru, prin înființarea cluburilor de lectură pentru elevi.

Până în prezent, la inițiativa tânărului Luca Ciubotaru care a propus implementarea acestui program și în județul Suceava, au fost oferite, prin sprijinul Asociației Curtea Veche și al Fundației EGGER, peste 5.000 de volume potrivite vârstei elevilor din 36 școli din județul Suceava.

Este al treilea an când revenim în județul Suceava și, de fiecare dată când ne întoarcem, deși mergem mereu în alte școli și ne întâlnim cu alți copii, învățători și profesori, experiențele sunt de fiecare dată extrem de speciale și ne determină să ne continuăm misiunea. Aceea de a deschide o nouă ușă copiilor, prin a le arăta că cititul este o activitate foarte utilă, dar că ea poate deveni și una distractivă.

Andreea Lupescu, prin scurte momente de lectură interactivă, reușeste să introducă elevii în misterioasa țară imaginară prin care călătorește Peter Pan, de-a lungul aventurii sale. Îmbinând povestea cu muzică, reușeste să stârnească imaginația copiilor, creând împreună noi personajele și provocandu-i chiar să schimbe cursul poveștii. Astfel, copiii devin extrem de deschiși și de implicați, luând parte la atelier, venind cu idei și cu aplauze, pentru a construi împreună o nouă poveste.

AsociatiaCurteaVeche_2

Valentina Roman, director executiv al Asociației Curtea Veche, vorbește cu copiii despre importanța cititului în dezvoltarea lor, despre propria experiență cu cititul și cum o ajută să se înțeleagă mai bine pe ea și pe ceilalti – și cum îi poate ajuta și pe ei să fie mai empatici cu prietenii și cu colegii lor, având contact cu diverse povești și tipologii de personaje încă din școala primară sau generală. La final, le oferă fiecăruia dintre cei prezenți câte o carte, care, pentru unii dintre ei, poate fi începutul unei noi etape, aceea ce a crea o relație cu lectura și de a conștientiza importanța cărților în viața lor.

Profesorii îmbrățișează inițiativa noastră și unii dintre ei ne spun cu entuziasm că vor încerca să continue să motiveze copiii să citească, să facă schimb între ei cu cărțile primite în cadrul atelierului, prin propunerea unor ore suplimentare în care să discute cu toții despre poveștile citite. Dascălii își dau seama că rolul lor în a ghida copiii poate fi extrem de important și că îi pot incuraja și mai mult pe copii să citească.

AsociatiaCurteaVeche_4

 

Prin activitatea fundației, ne dorim să ajungem mai aproape de comunitatea locală și de necesitățile reale ale acesteia, iar proiectul Cărțile Copilăriei ne apropie de elevi și îi încurajează la lectură, care, pe lângă faptul că este relaxantă, contribuie la extinderea orizonturilor de cunoaștere și are un rol important în dezvoltarea tinerilor. Aceștia reprezintă viitorul societății și de aceea consider că este necesar să investim în educația lor. Suntem bucuroși că am reușit să aducem acest proiect de amploare în județul Suceava. Planificăm să continuăm cu donațiile de carte și în alte școli, urmând să stabilim întâlniri cu elevi pentru toamna acestui an.”, susține Ioan Banciu, președintele Fundației EGGER, despre proiectul pe care îl realizăm împreună.

Cu sprijinul EGGER România, în doar 2 zile, am donat cărți în 14 școli: Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic de Sus, Liceul Tehnic „Vasile Gherasim” Marginea, Școlii Gimnaziale „I G Sbiera” Horodnic de Jos, Școala Gimnazială Bălcăuți și Negoștina, Școala Gimnazială Burla, Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore, Școala Gimnazială Nr. 2 Marginea, Școala Gimnazială Nr. 3 Marginea, Școala Gimnazială Nr. 2 Horodnic de Sus, Școala Gimnazială Nr. 3 Horodnic de Sus, Școala Gimnazială Cliț Arbore, Școala Gimnazială Nr. 2 Arbore, Școala Gimnazială Voitrinel. Am continuat, astfel, proiectul inițiat în cursul anului 2017, ajungând în al treilea an în care vizităm zona Rădăuți.

AsociatiaCurteaVeche_3

Prin ceea ce facem, ne place să încurajăm copiii să citească, dar mai ales să fie curioși. Curioși să știe din ce în ce mai mult, să descopere lumi neștiute, să creeze ei înșiși noi lumi și să înțeleagă ce se întamplă în lumea în care trăiesc.

Mai multe poze aici.

Partener:

Logo_FundatiaEgger