Ne dorim să încurajăm lectura, așa că împărtășim cu voi cele mai interesante, amuzante, memorabile amintiri despre cărțile care v-au impresionat.

Astăzi stăm de vorbă cu Anca Maco – om de radio și bulgăre de energie pozitivă:

„Din momentul în care am epuizat la serbările imaginare pentru orătăniile din curtea casei bunicilor conţinutul abecedarului cu care mă lăsaseră singură la nici 3 ani, nu m-am mai oprit din a lua orice carte îmi cădea în mână peste tot.

Trecuseră vreo 10 ani de când îmi înnebunisem vecinii de pe stradă cu propuneri de expediţii către locurile descrise în legendele Moldovei sau jocuri de-a zeii şi eroii, când am apărut la sesiunea de prăşit (pe care bunica o numea „stai pe ţol şi citeşte, că ne tai cartofii”) cu Demonii lui Dostoievski. M-am distrat copios pe seama reacţiilor de bucurie stârnite de titlul cărţii în comunitatea tradiţională care spera să mă scape de satanismul muzicii rock, crezând că am dat peste o carte religioasă, fiindcă existau nişte vagi asemănări între coperta cărţii şi cea a unei lucrări care se vindea cu succes la mânăstirea de lângă. Când am prins liniştea serii, aproape de finalul lecturii, moşul de vizavi, venit în vizită la taclale, a aruncat o vorbă care-mi scăpase-n carte şi de care mi-am amintit apoi la fiecare recitire: „ a doua jumătate din viaţa omului se compune de obicei numai din deprinderile acumulate în prima jumătate”.

Citeam în loc să-mi fac temele de vacanţă la orice materie sau să particip la treburile casei, oriunde m-aş fi aflat, acasă, la bunici sau în vizită, în special când treceam pentru aprovizionare prin camerele burduşite de cărţi ale mătuşii; citeam în tabere fugind de soare, în timpul orelor care mi se păreau plictisitoare, în dimineţile şi nopţile dinaintea tezelor sau examenelor care mă stresau, înainte – în timpul – şi după serialele favorite sau la modă, la masă, în picioare în bibliotecă, anticariat ori chiar spre drumul de la şcoală către casă, fiindcă tot ce mă înconjura devenea parte dintr-un univers interesant care simţeam că-mi arată secretele lumii doar mie, proiectând peste spaţiul în care mă aflam propriile diapozitive ale lumilor pe care le vizitam astfel.

Citeam orice în loc să citesc ce mi se spunea că e potrivit sau că am voie şi asta, libertatea cititului şi a recititului, a propriilor reguli de organizare a hardului, a fost cea mai preţioasă bucurie şi motivaţia fiecărei alegeri ulterioare. Imaginile mentale ale primelor cărţi umplute cu pământ, ale celor umplute de sublinieri şi apoi ale celor aşezate curat şi pe culori sau indexate bolnăvicios alcătuiesc harta mereu în schimbare a unui traseu care se adaptează… şi care, când s–o închide, sper să fie tot cu o carte în mână şi privirea fericită de blândeţea valurilor serialului minţii.”

Mai multe povești despre lectură în albumul nostru Citeam în loc să…