Menu

Donație de carte în Cehu Silvaniei, județul Sălaj

Marți, pe 29 mai 2018, am mers alături de prietenii noștri de la Azomureș și Promat Comimpex în comuna  Cehu Silvaniei din județul Sălaj pentru a le oferi elevilor „Cărțile Copilăriei”. Am ajuns în Școlile Gimnaziale „Andrei Mureșanu” și ,,Gyulaffy Laszlo”, apoi la Școala Primară Ulciuc alături de campioana europeană Diana Bulimar și actrița Iulia […]

mai mult…

Atelierele NARATIV au ajuns la Ploiești cu sprijinul OMV Petrom

Pe 10 mai 2018 am mers la Ploiești, unde peste 600 de elevi au avut parte de activități distractive pornind de la magia lecturii prin atelierele NARATIV și au avut ocazia să îl cunoască pe marele tenisman Horia Tecău – proiect ce a fost posibil cu sprijinul OMV Petrom. Horia s-a întâlnit cu elevii Colegiului […]

mai mult…

Donație de carte la Ulmeni, în județul Maramureș

Pe 20 aprilie, chiar înainte de Ziua Internațională a Cărții, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Ulmeni din județul Maramureș împreună cu prietenii noștri de la Azomureș și Ulmeana SRL. Copiii au avut parte de o surpriză de proporții – Diana Bulimar, dublă campioană europeană la gimnastică artistică și una dintre cele mai tinere […]

mai mult…

Donație de carte în județul Suceava alături de Fundația EGGER România

„Cărțile Copilăriei” au sosit în județul Suceava alături de Luca Ciubotaru și Fundația EGGER România. Elevii din 11 școli au primit peste 2000 de cărți  în perioada 22-23 februarie 2018, iar profesorii au fost încurajați și îndrumați să înființeze cluburi de lectură pentru copii. Să vă povestim, mai pe larg, cum a fost această experiență […]

mai mult…

FEPRA International – Donație la Curcani, județul Călărași

Chiar înainte de Sărbători, pe 15 decembrie 2017, am mers la Curcani în județul Călărași împreună cu cei de la FEPRA International și am dăruit Cărțile Copilăriei celor peste 700 de elevi din localitatea Curcani, județul Călărași. Copiii au aflat lucruri interesante despre beneficiile și importanța lecturii de la Iren Arsene – președintele Asociației Curtea […]

mai mult…

Donație de carte la Mărișel, județul Cluj

Pe 4 decembrie, chiar înainte de Moș Nicolae, am dăruit Cărțile Copilăriei elevilor din localitatea Mărișel din județul Cluj. În cadrul evenimentului organizat cu sprijinul Azomureș și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca. Virgil Ianțu, unul dintre cei mai versatili și cunoscuți prezentatori TV din România, le-a oferit copiilor prezenți la eveniment […]

mai mult…

Donație cu 1.000 de cărți pentru elevii din Albești și Constanța

La câteva zile de la încheierea Festivalului NARATIV din București, am pornit la drum pentru a oferi 1.000 de cărți copiilor din Albești și Constanța, în prezența Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta și Principele Radu ai României. Cu sprijinul companiilor Ameropa Grains, Azomureș și Chimpex, am reușit astfel să oferim în dar elevilor din […]

mai mult…

Donație de carte în județul Suceava

„Cărțile Copilăriei” au sosit în județul Suceava alături de Luca Ciubotaru și Fundația EGGER România. În călătoria noastră pe meleaguri bucovinene, am descoperit o lumea aproape ireală, în care totul era la locul său: profesorii dedicați, copiii ascultători și curioși, părinți care susțin școlile, case curate, peisaje de basm, directori de școală preocupați de educația […]

mai mult…

Donație de carte în comuna Chirnogi, județul Călărași, cu tenismenul Horia Tecău

20 septembrie 2017, Jurnal de bord Ora 9:30 – Te urci în mașină și pornești din București spre Chirnogi, județul Călărași. Niște copii norocoși urmează să primească „Viața în ritm de tenis„, cartea scrisă de Horia Tecău. Ora 11:00 – Tragi aer în piept. Intri în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr 1 din […]

mai mult…

Am sărbătorit trei ani de la înființare cu o donație de carte la Valea Călugărească

Pentru că luna aceasta am împlinit trei ani de la înființare, ieri am sărbătorit cu o donație de carte care, prin atmosfera ei caldă, ne-a motivat să continuăm în ceea ce ne-am propus! Cu sprijinul Azomureș și Redoxim România am vizitat ieri elevii din Valea Călugărească, județul Prahova pentru a le oferi 1.000 de volume […]

mai mult…
  SUS