Pe 23 iunie am fost în vizită la elevii din comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, cărora le-am dăruit volumele colecției “Cărțile copilăriei”, cu sprijinul doamnei dr. Elena Buruiană Cioclov, ambasadorul asociației noastre în New York. Fiecare cititor a primit aventuri și povești tocmai bune pentru lunga vacanță de vară și am aflat, împreună cu actorul Alex Ștefănescu, de ce uriașii ciclopi nu prea îl aveau la inimă pe Ulise din Odiseea. Prin joacă și trucuri teatrale, cei mici au promis că vor citi toate volumele!

Suntem fericiți că am întâlnit un cadru profesoral implicat și dedicat cu care vom menține o legatură strânsă și alături de care vom înființa cluburi de lectură. Mulțumim doamnei dr. Elena Buruiană Cioclov care se va implica pe termen lung și va avea grijă ca micuții să aibă lecturi și sprijin pe tot parcursul anului.

“Ne străduim să le oferim copiilor cele mai bune condiţii, deşi uneori nu ne este uşor, iar donaţia de cărţi este un mare ajutor pentru copiii de la şcoala noastră. Credem că fiecare gest, oricât de mic, poate ajuta viitoarele generaţii să aibă un viitor mai bun şi îi vom încuraja constant pe copii să citească şi să se autodepăşească. Implicarea în acest proiect ne aduce multă bucurie şi mulţumim pentru încrederea acordată.” declara Aurelia Șerbăneci, director Şcoala Ciocăneşti

“Nouă ne place mult să citim şi am fost tare fericiţi când am auzit că o să primim cărţi noi pentru că aici, la școală, sunt multe cărți vechi și acasă nu avem aproape deloc. Vrem să le citim pe toate! “ ne-a spus David, clasa a III-a, Ciocănești.

Pentru a vizualiza fotografiile din cadrul evenimentului click aici!

13532950_727833197359556_4325151382658752914_n